Da....iubesc...printre ore întregi petrecute în faţa calculatorului, de câteva zile, printre mail-uri de lucru şi mail-uri de plăcere,nu că alea de lucru n-ar fi şi ele de plăcere, printre înregistrări şi termene limită, printre stabiliri de întalniri profesionale sau nu...îmi găsesc timp să iubesc...să zambesc atunci când sunt mai încruntată, să-mi descreţesc fruntea când, pe ecranul telefonului, citesc simplu „Ai nid iu!”
Pentru că dacă n-aş iubi, zilele mi-ar fi goale, la fel ca inima, la fel ca viaţa...n-aş trăi nici măcar din vise, nici măcar din aşteptari, nici măcar ...din amintirea zilelor când îmi ţineam iubirea pe braţe, nici măcar ...n-aş mai trăi, cu adevărat.
Iubirea mea lovită în fiecare zi de dorul ce ţi-l poarta rezistă, rezistă pentru că mi-ai promis că-ntr-o zi(şi stiu bine că tu atunci când promiţi, te ţii de cuvânt), o să-mi faci o coroniţă din stele...o să întinzi mâna şi o să atingi bolta cerească, atât de îndepărtată, dar atât de aproape pentru tine atunci când umerii mei te sprijină, rezistă pentru că mi-ai promis că pe frigiderul meu, sau al nostru, o să stea lipit un magnet în relief cu Moscova, visul meu, pe care atât de bine l-ai reţinut, rezistă pentru mi-ai promis că o să avem în sufragerie în fiecare zi un buchet proaspăt de flori de câmp....rezistă pentru ţi-am promis (iar eu nu promit des)c-o să am putere, pentru că ţi-am promis c-o să-ţi dau şi ţie din puterea mea, pentru că ne-am jurat într-o zi, că trebuie(iar eu nu folosesc niciodată cuvântul ăsta) să ne trăim iubirea...aşa cum vrem şi aşa cum merităm...
E o lume întreagă între noi....aşa zic unii, dar eu zic că sunt doar kilometri şi-atât, şi asta doar acum, pentru că n-o să mai fie cândva nici kilometri. Pentru că cine poate oare să stea în calea unei iubiri, cine poate să oprească o floare să crească, să înflorească...şi ce dacă are doar un ghiveci şi atât? Florarii ştiu bine că dacă floarea îşi dezvoltă rădăcinile, sparge ghiveciul...şi-şi găseşte ea un alt locşor în care să crească, dar nimeni n-o poate opri să crească....
:) mi-a apărut un zâmbet instantaneu pe faţă, când prin minte mi-a trecut gândul cu întrebarea : de ce te iubesc? Cineva îmi spunea că nu există cuvinte sau motive pentru a iubi, iubeşti pur şi simplu, iar cine poate spune de ce iubeşte ăla nu iubeşte...ei bine, n-o să-ţi spun de ce te iubesc, o să-ţi spun de ce mi-eşti drag....pentru că aşa ţi-am spus la început,nu? Că mi-eşti drag...:)
Păi mi-eşti drag pentru că în tine găsesc tot ce-am căutat vreodată...ba nu, n-am căutat niciodată, nici măcar pe tine nu te-am căutat, dar uite că dacă căutam vreodată, pe tine te-aş fi căutat şi n-aş fi sperat totuşi vreodată că poate exista cineva care să aibă tot ce caut....Dar există, iar eu am găsit !
Nu-ţi fac nici o mărturie aici, consider-o o declaraţie de dragoste....nu, că sună atât de comun şi de banal, iar tu ştii că mie-mi plac lucrurile originale...consider-o un monolog al inimii, o inimă care are atâta iubire să-ţi dăruiască şi n-a apucat să-ţi dăruiască nici măcar un sfert din cât ai merita...
Iţi spuneam la început că a venit primăvara...iarna ce ne-a adus împreună a trecut şi ne-a dat pe mana primăverii, urmează vara....şi verile ce urmează de-acum încolo, toate-s ale noastre...
Pentru că am pierdut în 10-12 ani multe veri şi primăveri, îţi promit, iubirea mea, că n-o să mai las să treacă altele fără să le trăim cu adevărat ...îţi promit c-o să-ţi dau puterea de care o să ai atâta nevoie să ajungi la stele, îţi promit c-o să-ţi fiu piatra pentru floarea de colţ din inima ta, îţi promit c-o să-ţi fiu alinarea când sufletul se va închina în faţa lacrimilor, îţi promit c-o să-ţi fiu bucuria din ochii tăi când sufletul tău va râde de fericire.....dacă-mi promiţi c-o să mă laşi o viaţă să-mi pun capul acolo unde-i este locul....
