Am dat întamplător peste un schimb de sms-uri între două prietene. Cum replicile şi gândirea îmi par interesante, m-am gândit că merită share-uite. So, enjoy...
„- Sunt supărată foc! Nu mă mai satisface pixul, nu pot să lucrez în condiţiile astea! Vreau un pix nou, să scrie gros şi să alunece uşor! Dacă ai posibilitatea, te rog să ma ajuţi. M-am plâns şefului, i-am spus că mi s-a terminat pasta în pixul vechi, nu mai dau randament fără el, nu mai pot aşa....S-a oferit să-mi dea pixul lui de firmă, gros, întreţinut, scrie uşor, elegant....”
„- Te sfătuiesc prieteneşte să accepţi pixul oferit cu atâta devotament de şef, să-l întreţii întocmai cum ţi-a fost dat în folosinţă. Nu uita totuşi că pixul nu-i al tău, e dat cu împrumut, tocmai din cauza faptului că proprietarul îl foloseşte rar, doar pentru a-şi face datoria de posesor de pix. Ai grijă de asemenea să nu laşi urme pe el, pentru că ştii bine că mâinile tale delicate sunt aşa datorită cremei hidratante, care nu lasă urme, doar dacă a intrat toată....Deci, spor la scris!”
„-Mi-a mai spus să folosesc doar pixul lui. I-am mulţumit frumos, i-am promis că productivitatea nu va fi afectată în niciun fel dacă nu accept pixul lui. M-am uitat mai atent în geantă şi am văzut acolo un pix nou-nouţ, nemţesc, nefolosit. L-am luat în mână şi am început să scriu...n-a scris uşor la început, însă după două rânduri a început să-şi dea drumul, să se formeze după mâna mea...L-am ales pe acesta, nu e cu împrumut, e al meu, e nou, n emulăm unul după altul pe drumul succesului....!”
„- Dar vai, pentru o clipă ai uitat de pixul tau care te aştepta cuminte-n geantă....mulţumeşte-i frumos şefului tău pentru ofertă şi apucă-te să continui rândurile deja începute, pe coala care mai ieri era albă...La mine nu stau pixurile-n geantă, le uit, le pierd (nişte exemplare chiar de păstrat), dar deocamdată mă plictisesc doar cu unul, îmi place să încerc diferite culori de pastă, închizători, material...Am unul de care mi-a drag, scrie gros, alunecă uşor, pot să şi desenez cu el, doar că atunci când mi-e lumea mai dragă, mă lasă pasta, sare arcul, sau nu iese vârful...de-aia mai am câte unul-două pe fundul genţii. Te las cu scrisul, eu am terminat un roman bun de tot în week-end, mă apuc de tastat acum....unghiile-mi sunt roşii, iar priveliştea-i foarte interesantă...”
Lăsaţi imaginaţia să va zburde acum....
