Te-ai dus...

Te-ai dus...

Te-ai dus... dar sufletul meu ştie:
Nu-i despărţire pentru noi.
Ştiu, umbra mea o să se-aţie
Pe orice drum vom fi noi doi.
Eu casă-ţi sunt, îţi sunt şi cale,
Duci chipul meu pe unde treci.
Pătrund în gândurile tale
Şi alta n-are loc în veci.
Orice privire de femeie
Ar întâlni privirea ta,
Tot ochii mei or să scânteie
Şi-n faţă pururi îţi vor sta.
Oricâte voci să te-mpresoare,
Tot vocea mea vei auzi,
Voi fi în crengi dezmierdătoare
Şi-n ochii nopţilor târzii.
Cândva, acasă, într-o seară,
Ai să te-ntorci, să-ţi aminteşti;
Voi fi şi fumul de ţigară
Şi raza stelei din fereşti.
De-aş fi la orice depărtare,
Te-ajung şi inima-ţi ating.
La geamul tău sunt numai boare,
Şi – vifor, geamul ţi-l împing.
În clipa ta pătrund, şi-n casă,
Şi – vijelie – voi sufla,
Voi răscoli hârtii pe masă,
Şi poate-ntreagă viaţa ta.
Şi astfel n-ai să poţi uita.

poezie de Silva Kaputikian

Vorbe de duh...

Şi ura şi iubirea

Şi ura şi iubirea acuma de la tine
Făr’ de însemnătate vieţii mele-ar fi,
Iubirea ţi-am plătit-o cu lacrimi şi suspine
Şi ura-ţi neîmpăcată cu ce-aş mai răsplăti.

Dar tu de vrei ca-n urmă-ţi eu tot să mai plâng încă
Şi vecinic sfâşiată să vezi inima mea,
De-un chin fără de margini, de o durere-adâncă
Cu glas făr’ de mânie să-mi spui că mă-i uita.

poezie de Veronica Micle



O! Vine-o vreme-n care nu poţi să mai visezi
Şi dragostea nu-nseamnă decât cuvinte goale
De nimeni nu-ţi mai pasă, în nimeni nu mai crezi
Deşi, în pieptu-ţi putred, simţi sufletul cum doare.

Te roade oboseala şi frica te cuprinde
Vezi ani că trec în goană, fără să faci ceva
Şi viciu-n plasa-i deasă încet, încet te prinde
Eşti gol de sentimente şi rece-i inima.

Nimic nu îţi mai place, nimic e viaţa ta
Ţi-e falsă veselia şi nu mai speri nimic...
În egoism feroce ţi-se schimbă dragostea
Şi nici un drum spre soare nu vezi, oricât de mic.

Nu poţi privi-nainte, înapoi n-ai ce să vezi,
Îţi simţi nemernicia ca pe-un pietroi în cârcă
În nopţi reci se prefac a zilelor-ţi amiezi
Şi simţi, tot mai aproape, a morţii hâdă hârcă.

Te învecheşti în rele, nu poţi să te mai schimbi,
Nici cântec, nici viers dulce în tine nu vibrează...
În propria-ţi mocirlă te tăvăleşti, te plimbi,
Şi nu mai ştii când mintea ţi-e beată sau ţi-e trează.

Frumosul te scârbeşte, urâtul ţi-l faci frate,
Doar uneori, în treacăt, mai spui că ai greşit
Iar câteodată-n noapte, auzi în geam cum bate
Speranţa de-altădată, şi al inimii trecut.

Hai, ploi, spălaţi-mi sila şi al inimii noroi,
Spălaţi-mă de rele, de lacrimi şi de frică,
Aduceţi-mi speranţa şi visele înapoi
Şi rupeţi vălul negru ce sufletul mi-l strică.

poezie de Boris Ioachim

De prin net culese...

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfîrşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit. Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica..

Octavian Paler în Viaţa pe un peron


Esenta

Ma arde pielea de prea mult dor,
Atingerea ta m-a infierat pentru vecie
Caci prea fierbinte mana ai avut
Cand mangaierea ta mi-ai dat-o mie.
Am cicatrice pe toata pielea,
Pe peste tot pe unde m-ai atins,
Si nici zapada muntilor de la apus,
Nu m-a racorit de atata dor de tine.
Cu buzele cand m-ai atins,
M-ai ars pana la os, si atunci am plans.
Si poate n-ai stiut de unde vine,
Lacrima pe care ai vazut-o
Atunci, odata intr-un colt de ochi.
Ciudata e iubirea mea cu tine,
Si chiar si cand minciuna e un gaj
Surad cu fals desi stiu ca nu fac bine
Si plang desi ma chinui tot pe mine.

poezie de Sorana Topa



Şi dacă-un dor…

Şi dacă-un dor mai simt în piept
Când se iveşte luna,
E ca să nu te mai aştept
Şi azi ca-ntotdeauna.

Şi mângâieri de mai pot fi
Unei vieţi de jale,
Ar fi de-a nu te întâlni
Nicicând în a mea cale.

Iar fericită de eram
Să fiu în astă lume,
Pe tine nu te cunoşteam
Nici îţi ştiam de nume.

poezie de Veronica Micle



Mă uit pe geam şi, în loc să văd peisajul, îmi apare el, multiplicat în mii de înfăţişări şi culori. Chipul lui izvorăşte mereu şi din fiinţa mea, unde se află culcuşul amintirilor noastre bune şi rele, şi retrăiesc fragmentar tot ceea ce a fost şi ceea ce are un farmec inedit, petru că ştiu că de-acum n-o să mai fie nimic, de-acum începe neantul.

Mihail Drumeş în Scrisoare de dragoste

Love & Co...

Si-mi doream sa scriu si despre politica, economie, sanatate sau social...nu stiu de ce, dar cuvintele ma duc din nou la iubire...nu scriu despre iubire in general in postul asta,o sa pun niste intrebari retorice...si niste raspunsuri bune sau nu gasite de mine.
Asadar...ma gandesc de vreo doua zile unde e limita dintre iubire si pritenie in relatia dintre un barbat si o femeie. Doar prietenie nu exista, m-am convins de asta de mult timp...la un moment dat, unul dintre ei trebuie sa simta mai mult, si-atunci ori ascunde sentimentele, ori le arata si incepe iubirea, ori le arata, nu merge relatia si distruge prietenia. De ce, de fiecare data cand intervin sentimentele,intre doi prieteni, totul devine complicat? Daca nu merge, de ce nu se resemneaza si de ce nu revine inapoi la sentimentele de prietenie? Pentru ca odata ce pasesti in iubire, renunti pentru totdeauna la prietenie...Si-atunci de ce unii oameni risca, isi pun inima in joc, prietenia si niste amintiri frumoase? Pentru ca risca totul, de multe ori pentru nimic....
De cele mai multe ori, barbatii se indragostesc de o prietena buna...ei sunt cei care distrug totul, pentru ca femeia, pentru ca-i femeie, se joaca...cu el, cu prietenia lui, cu sentimentele lui, si merge departe...foarte departe, pana isi da seama ca a mers prea departe, ca nu simte la fel...si-atunci se retrage, brusc si fara nici o explicatie. Ei(barbatii), raman debusolati, nu inteleg unde au gresit cand totul mergea perfect, nu inteleg de unde a venit schimbarea brusca de atitudine. Isi dau seama intr-un final, ca sentimentele nu le sunt impartasite, dar din durere si din orgoliu, nu se mai intorc niciodata la sentimentele de prietenie(care poate niciodata n-au existat, decat de iubire). Ea? Regreta...ca s-a jucat, ca a mers prea departe, ca a pierdut un prieten pe care poate nu l-a avut niciodata...Dar nu mai poate face nimic...se resemneaza doar la gandul ca e mai bine asa...

Dragoste ca-n filme...

Sunt convinsa ca v-ati gandit macar o data cum ar fi sa traiti o dragoste ca-n filme …ca-n filmele alea romantice in care protagonistii trec prin sute de mii de obstacole si la final traiesc fericiti pana la adanci batraneti….cu exceptia faptului in care filmele sunt inspirate din fapte reale, ei bine dragii mei, dragostea aceea miraculoasa nu exista. Am mai scris asta printr-o memorie pierduta pe undeva, ca atunci cand doi oameni se iubesc nimic nu poate sa-i desparta…nu este adevarat, sunt mii si mii de lucruri care pot desparti o iubire mare, lucruri care nu tin de cei care se iubesc si pe care nu le pot inlatura din calea lor…si uite asa in societatea de azi pentru oameni iubirea e relativa, pe langa iubire mai trebuie mii si mii de chestii care sa-i faca pe acei oameni sa convietuiasca impreuna. Si-atunci tampitii de oameni atunci cand sunt loviti de un trasnet numit iubire, habar n-au ce se intampla cu ei, nu stiu cum sa reactioneze, se gandesc la tot felul de lucruri care ar putea duce la despartire, cand tot ce le trebuie e acea iubire de zi cu zi…acel ‘te iubesc” spus in fiecare zi ca un salut, si care nu-si pierde catusi de putin valoarea. Dar nu, ei se incapataneaza sa complice lucrurile, se gandesc ca nu poate fi adevarat, ca nu li poate intampla chiar lor acel lucru, ca ceva trebuie sa-i impiedice sa mearga mai departe…si atunci se opresc cautand acel lucru care le pune piedica…iar daca nu-l gasesc…il inventeaza…atat de tampiti pot sa fie. Va ganditi acum ca lucrurile pe care le cititi acum le scrie o persoana care sufera din dragoste si face exces de zel intr-un abuz de inspiratie. Dar spuneti-mi cati dintre voi nu ati citit diferitele articole care incep cu:”Cum sa…”, “10 lucruri pe care…”, “A insela sau a nu insela”, pana si articole care incep cu “Ce e iubirea?”, articole de care sunt pline revistele in ziua de azi. Stati asa ca am inceput cu povesti nemuritoare despre dragoste…deci hai sa continuam cu acelasi lucru…
Cat de mult poate un barbat sa iubeasca o femeie pana o cunoaste, adica in momentele alea de descoperire, cand tot ce afla despre ea il fascineaza, si vrea mai mult, si o vrea pentru toata viata, si nu mai gaseste alta ca ea pe acest pamant …, dar dupa ce a aflat totul despre ea…deja nu mai este interesanta, o cunoaste, nu-l mai poate surprinde cu nimic, deja se plictiseste, in loc sa traiasca fericit pana la adanci batraneti. Femeia?Se indragosteste nebuneste, fiecare zi pe care o traieste langa el i se pare unica, el ii pare unic, nimeni nu este ca el…dar ea?Ea nu se plictiseste , pentru ca atunci cand iubeste o femeie, aceasta gaseste tot timpul ceva nou in fiinta iubita, si o femeie poate sa iubeasca linistita si cu aceiasi fluturasi in stomac pana la adanci batraneti. Pentru ca la barbati iubirea e oarba, la femei nu e oarba, doar ca nu spune ceea ce vede, dar rabda, si face si drege, si tot ce-i mai bun pe lumea asta ii pune barbatului pe tava. Si pentru ce?Ce asteapta ea in fiecare zi?Ei bine…asteapta ca macar un strop din iubirea pe care ea o daruieste, sa-i fie data si ei…Dar tampitii ce fac?Pai fug la alta…pentru ca e nou…si tot ce e nou e palpitant. Va spun acum ce-au spus demult cei mai invatati oameni, iubiti mult, in fiecare zi si pentru tot restul vietii…pentru ca in fiecare zi iubirea ne mai tine in viata si ne face sa mergem mai departe,iubirea…oricat de dureroasa ar fi ea…si oricat de mult te-ar stinge pe picioare in fiecare zi!
Mentionez ca acesta este un post despre o situatie observata in anturaj sau din ce in ce mai des intalnita in societatea de azi, nicidecum nu ma regasesc intr-o altfel de situatie. Vreau sa cred ca in astfel de situatii stiu sau voi stii cum sa gestionez fiecare amanunt!

Onomastica

                Astazi a fost Sfanta Maria Mica. Un bun prilej pentru a mai da si eu pe la biserica(de fapt n-ar trebui sa am nevoie de o ocazie pentru asa ceva), si pentru a primi urari de bine de la cei apropiati, sau nu! Am primit un cadou dragut si personalizat de la cineva drag.

Deocamdata ma simt aproape bine! :)

Un nou inceput...

           
                 De cativa ani, eu si prietenele mele(si cateva dintre cunostinte) , de fiecare data cand ciocnim un pahar(de vorba sau de orice ne pica bine), spunem "Pentru un nou inceput". Ciocnesc si acum , imaginar, pentru un nou inceput. Un blog.
                Un alt fel de memorii (vreau sa cred ca va fi titlul cartii mele, intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat), va reprezenta pentru prieteni, colegi, cunostinte sau necunoscuti , o buna metoda de-a ma cunoaste mai bine, sau de-a cunoaste gandurile mele raportate la realitatea in care traim. Dar intai de toate, vreau sa stiti ca visul meu de-a avea un spatiu unde sa scriu ce gandesc, a existat inainte sa cunosc notiunea de blog, sau inainte ca aceasta sa devina o moda.
                 Veti cunoaste aici doar ceea ce voi dori eu sa se cunoasca, o parte a vietii mele, restul va ramane doar pentru mine sau pentru cei apropiati.
                 Well...enjoy...!!!